Centrul de presă

Masă rotundă privind prioritățile de mandat ale Președinției finlandeze a Consiliului UE, găzduită de Reprezentantul Permanent al României la Uniunea Europeană, Luminița Odobescu

Ambasadorul României la Uniunea Europeană, Luminița Odobescu, a găzduit, împreună cu AECA (The American European Community Association), un prânz de lucru pentru prezentarea priorităților de mandat ale Președinției Finlandeze a Consiliului Uniunii Europene, cu participarea Reprezentantului Permanent al Finlandei, Marja Rislakki. Discuțiile s-au concentrat pe articularea acestor priorități cu provocările contextului actual, în principal cele legate de Brexit, demararea noului ciclu instituțional european sau abordarea schimbărilor climatice la nivel global.
Dezbaterile au ocazionat și un schimb de opinii privind experiența Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, din ianuarie-iunie 2019, ale cărei rezultate au fost apreciate de participanți, în special în ceea ce privește buna cooperare cu mediul de afaceri.
Finlanda, împreună cu România și Croația sunt partenere în cadrul actualului Trio de Președinții ale Consiliului Uniunii Europene, care se va încheia în iunie 2020.

Actualitatea Reprezentanţei

Participarea Ministrului pentru afaceri europene, George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

15.10.2019

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat, la Luxemburg, la 15 octombrie 2019, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, organizată de către Președinția finlandeză a Consiliului UE. Principalele subiecte abordate la reuniune au vizat…

Participarea ministrului justiției, Ana Birchall, la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (Justiție)

07.10.2019

Ana Birchall: Temele dezbătute în cadrul Consiliului JAI prezintă un interes deosebit din perspectiva consolidării spațiului de libertate, securitate și justiție al UE, a continuării discuțiilor inițiate de Președinția română și a creșterii…