România

România a obţinut parametrii corecţi pentru a-şi menţine obiectivul de aderare la zona euro în 2015

31.10.2011

România a obţinut parametrii corecţi pentru a-şi menţine obiectivul de aderare la zona euro în 2015România a obţinut parametrii corecţi în privinţa deficitului public, nivelului

Priorităţile MAE pentru diaspora sunt îmbunătăţirea reţelei consulare şi votul prin corespondenţă

30.09.2011

Priorităţile MAE pentru diaspora sunt îmbunătăţirea reţelei consulare şi votul prin corespondenţăRomânii din comunităţile externe trebuie respectaţi pentru că sunt parte a naţiunii române, priorităţile Ministerului Afacerilor Externe pentru aceştia fiind îmbunătăţirea şi extinderea reţelei consulare, precum şi promovarea legii votului prin corespondenţă, a d

Peter Harrold: Acordul cu FMI, BM şi CE a fost unul foarte reuşit

31.07.2011

Peter Harrold: Acordul cu FMI, BM şi CE a fost unul foarte reuşit România pare să fie salvată în urma celor doi ani de sacrificii din timpul crizei financiare, iar acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Mondială (BM) şi Comisia Europeană (CE) a fost unul foarte reuşit, a declarat, duminică, la începutu

Românca Ada Condeescu, cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Sarajevo

30.07.2011

Românca Ada Condeescu, cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Sarajevo Românca Ada Condeescu a obţinut sâmbătă Premiul pentru cea mai bună actriţă la cea de-a 17-a ediţie a Festivalului de Film de la Sarajevo, care s-a desfăşurat în capitala bosniacă între 22 şi 30 iulie.

Ion Caramitru, distins cu Premiul Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei

28.07.2011

Ion Caramitru, distins cu Premiul Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei Directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, Ion Caramitru, a fost distins cu Premiul Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei, a informat ambasada niponă la Bucureşti, într-un comunicat de presă.

A XIX-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală

27.07.2011

A XIX-a ediţie a Festivalului Sighişoara MedievalăCinci ordine cavalereşti, actorii a două teatre şi o serie de formaţii de muzică medievală au participat, miercuri după-amiază, la Parada Cetăţii, prima din cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Sighişoara Medievală 2011.

România, pe primul loc în regiune la valoarea investiţiilor greenfield

26.07.2011

România, pe primul loc în regiune la valoarea investiţiilor greenfield România se situează pe primul loc în regiunea Europei Centrale şi de Est în privinţa valorii investiţiilor străine de tip greenfield (de la zero) - 5,204 miliarde dolari în primele patru luni din 2011, potrivit potrivit ediţiei 2011 a Raportului Mondial al In

România este pe cale să devină paradisul energiei eoliene

22.07.2011

România este pe cale să devină paradisul energiei eoliene România are în prezent cel mai mare parc eolian de uscat din Europa: datorită vântului puternic, dar şi al sprijinului puternic din partea statului, ea este pe cale să devină paradisul energiei eoliene, comentează joi site-ul Deutsche Welle. 

BNR s-a pregătit pentru o eventuală extindere a crizei din Grecia

21.07.2011

BNR s-a pregătit pentru o eventuală extindere a crizei din Grecia Banca Naţională a României (BNR) a luat mai multe măsuri pentru a se pregăti în faţa riscului de extindere a crizei din Grecia, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-un interviu acordat recent agenţiei Xinhua. 

Proiectul Getica CCS, prioritar pentru România

21.07.2011

Proiectul Getica CCS, prioritar pentru RomâniaProiectul Getica CCS, de stocare şi captare a CO2 (CCS), este prioritar pentru România, fiind, totodată, cel mai important program derulat de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), a declarat, joi, în cadrul unui seminar de sp

Actualitatea Reprezentanţei

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea Consiliului Afaceri Externe

20.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 20 ianuarie 2020, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, desfășurată la Bruxelles. Agenda reuniunii a avut ca puncte principale de discuție: regiunea Sahel și diplomația climatică, iar dejunul de…

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe

10.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat vineri, 10 ianuarie 2020, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe, convocată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate/Vicepreședinte al Comisiei…