România

Ion Caramitru, distins cu Premiul Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei

Directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, Ion Caramitru, a fost distins cu Premiul Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei, a informat ambasada niponă la Bucureşti, într-un comunicat de presă.

Ceremonia de acordare a premiilor ministrului afacerilor externe al Japoniei pe anul 2011 a avut loc joi, fiind premiate 68 de persoane şi 30 de organizaţii, cărora li s-au oferit, pe lângă diplome, şi furoshiki - materiale tradiţionale confecţionate din mătase naturală.

"Din România a fost ales pentru a primi premiul pentru anul acesta domnul Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti. Începând cu anii '90 şi până astăzi, Ion Caramitru a contribuit la schimbările culturale şi teatrale dintre Japonia şi România, realizând mai multe spectacole în Japonia cu piese precum Neguţătorul din Veneţia (spectacol distins cu Premiul Yomiuri pentru Teatru), Othello", se arată în comunicat.

În comunicatul citat se mai menţionează că Teatrul Naţional din Bucureşti are în repertoriul său piese precum "Iubiri interzise", după un text de Yukio Mishima, pusă în scenă de un regizor japonez şi în care joacă şi actori de origine japoneză. De asemenea, pe scena Naţionalului bucureştean sunt invitate să evolueze companii de teatru din Japonia, ceea ce reprezintă "o ocazie deosebită" de a face cunoscut teatrul japonez publicului din România.

Premiile Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei se acordă persoanelor sau organizaţiilor din străinătate care s-au remarcat prin rezultate deosebite şi au avut o mare contribuţie la promovarea relaţiilor de prietenie dintre Japonia şi alte ţări, în diferite domenii în care îşi desfăşoară activitatea.

Actorul şi regizorul Ion Caramitru este preşedinte al UNITER (Uniunea Teatrală din România) şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti.

 Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

Actualitatea Reprezentanţei

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea Consiliului Afaceri Externe

20.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 20 ianuarie 2020, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, desfășurată la Bruxelles. Agenda reuniunii a avut ca puncte principale de discuție: regiunea Sahel și diplomația climatică, iar dejunul de…

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe

10.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat vineri, 10 ianuarie 2020, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe, convocată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate/Vicepreședinte al Comisiei…