România

Grindeanu i-a prezentat lui Tusk priorităţile Guvernului şi a reafirmat angajamentul de a continua lupta împotriva corupţiei

​Premierul Sorin Grindeanu i-a prezentat, vineri, preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, priorităţile Guvernului României şi a reafirmat angajamentul de a continua lupta împotriva corupţiei.

Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis, vineri, AGERPRES, în cadrul întrevederii dintre Sorin Grindeanu şi Donald Tusk, care a avut loc la Bruxelles, au fost abordate principalele teme de actualitate de pe agenda europeană, alături de priorităţile noului guvern de la Bucureşti.

"Premierul României a prezentat priorităţile Guvernului, cu accent pe măsurile economice de stimulare a creşterii economice şi ocupării, extrem de importante în actualul context european şi de interes direct pentru cetăţeni. De asemenea, şeful Executivului a reafirmat angajamentul Guvernului de a continua lupta împotriva corupţiei, sens în care şi-a exprimat disponibilitatea de a lucra cu instituţiile europene", se spune în comunicat.

Executivul precizează că, în ceea ce priveşte temele europene, implicarea şi consolidarea rolului României în UE sunt priorităţi pentru Guvernul de la Bucureşti.

"Unitatea UE şi sprijinul pentru aprofundarea integrării europene sunt esenţiale, dacă ne uităm la provocările actuale, interne şi externe, cu care se confruntă UE. Orice iniţiative care ar duce spre divizare trebuie combătute cu fermitate, a subliniat premierul Sorin Grindeanu", se menţionează în comunicat.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Expoziție ”Educația și Memoria Holocaustului în România”

08.02.2017

Reprezentanța Permanentă a României la Uniunea Europeană și Ambasada României în Belgia, în cooperare cu vicepreședintele grupului S&D din Parlamentul European Victor Boștinaru, au organizat la 8 februarie 2017, la Bruxelles, sub egida Președinției române a …

Un nou program de stagiu - Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) - Programul Junior Professionals in Delegation (JPD)

16.12.2016

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate (Înaltul Reprezentant) şi Comisia Europeană (Comisia) au decis să instituie un regim succesor al programului Junior Experts in Delegation (JED) pentru a continua să atragă specialişti…