România

Emil Boc: Dezvoltarea Agendei Digitale în România este una dintre preocupările Guvernului

Dezvoltarea Agendei Digitale în România este una dintre preocupările Guvernului, această strategie fiind importantă pentru stimularea inovaţiei şi putând contribui la asigurarea creşterii economice, a declarat luni premierul Emil Boc, în cadrul întrevederii de la Palatul Victoria cu Neelie Kroes, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar european pentru Agenda Digitală.

"Dezvoltarea Agendei Digitale în România este una dintre preocupările Guvernului. Considerăm că această strategie este un instrument important pentru stimularea inovaţiei şi contribuie la asigurarea creşterii economice", a afirmat premierul Emil Boc, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Guvernului.

De asemenea, ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, Valerian Vreme, a arătat că Executivul şi ministerul pe care îl conduce au început aplicarea Strategiei europene, menţionând că la nivel naţional au fost adoptate măsuri din Strategia europeană de informatizare, un prim pas în procesul de dezvoltare în această direcţie, respectiv măsuri legate de managementul identităţii, sistemele de plăţi şi interconectare. În cursul acestui an, ministerul de resort va propune o Strategie naţională de informatizare pentru anii 2012-2020, având ca model obiectivele propuse de Agenda Digitală, a mai precizat ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, relatează comunicatul menţionat.

La rândul său, comisarul Neelie Kroes a mulţumit pentru sprijinul acordat de România în implementarea Strategiei Europa 2020 şi a apreciat progresele realizate de ţara noastră în aplicarea acestui proiect. De asemenea, vicepreşedintele Comisiei Europene a remarcat profesionalismul specialiştilor români în domeniul IT.

Un alt subiect discutat în cadrul întrevederii s-a referit la propunerea de regulament privind roaming-ul în reţelele internaţionale. Comisarul european Neelie Kroes a precizat că decizia finală în privinţa acestei propuneri de regulament va fi luată, cel mai probabil, în mandatul preşedinţiei daneze a UE (începând cu 1 ianuarie 2012) şi a arătat că fiecare stat membru al UE va decide mecanismul de implementare al noilor reglementări, evidenţiază sursa citată.

Premierul Emil Boc a menţionat că România susţine ultima propunere de regulament privind roaming-ul în reţelele internaţionale, întrucât este în avantajul cetăţenilor români.

În context, premierul Emil Boc şi comisarul European Neelie Kroes au avut şi un schimb de opinii legat de evoluţia economică la nivelul UE.

 

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

 

Actualitatea Reprezentanţei

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea Consiliului Afaceri Externe

20.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 20 ianuarie 2020, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, desfășurată la Bruxelles. Agenda reuniunii a avut ca puncte principale de discuție: regiunea Sahel și diplomația climatică, iar dejunul de…

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe

10.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat vineri, 10 ianuarie 2020, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe, convocată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate/Vicepreședinte al Comisiei…