România

Aderarea la spaţiul Schengen în 2011 rămâne un obiectiv strategic naţional

Aderarea la spaţiul Schengen în anul 2011 rămâne un obiectiv strategic naţional, transpartinic, pentru atingerea căruia se depune un efort diplomatic susţinut, a declarat vineri, într-un interviu acordat Agerpres, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.

"Vom continua demersurile diplomatice intense la nivelul statelor membre, inclusiv al celor care mai manifestă unele rezerve, dar şi pe lângă instituţiile europene - Comisia Europeană şi Parlamentul European. Am finalizat cu succes procesul de evaluare tehnică. Am obţinut, de asemenea, avizul comisiei de specialitate, LIBE, din Parlamentului European şi am încrederea că vom obţine, de asemenea, un aviz favorabil din partea plenului, la începutul lunii iunie. Toate aceste elemente, componenta tehnică, respectiv componenta politică a aderării, odată atinse, sunt de natură să creeze premisele fundamentării unei decizii şi la nivelul Consiliului JAI", a evidenţiat şeful diplomaţiei paşii avuţi în vedere în perioada următoare în privinţa acestui obiectiv.

El a adăugat însă că sunt necesare şi "realism" şi recunoaşterea faptului "că evenimentele din nordul Africii au accentuat dezbaterile interne din UE privind migraţia şi modificarea cadrului privind spaţiul Schengen". "România priveşte pozitiv şi se implică în eforturile de consolidare a spaţiului Schengen", a menţionat ministrul Baconschi.

Întrebat asupra influenţei rate scăzute a absorbţiei fondurilor europene asupra statutului României de ţară membră UE şi care sunt soluţiile pentru remedierea acestei incapacităţi, Baconschi a arătat că "România face progrese în accelerarea absorbţiei fondurilor europene şi pentru aceasta colaborează cu instituţiile UE, în special cu Comisia Europeană".

El a amintit că în plan intern, după cum deja a fost anunţat, premierul Emil Boc a luat sub autoritatea sa directă coordonarea instrumentelor structurale, prin transferul ACIS de la Ministerul Finanţelor în cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi, de asemenea, Executivul a elaborat un Plan de măsuri prioritare pentru consolidarea capacităţii de absorbţie şi este într-un dialog permanent cu Comisia Europeană pentru implementare.

"Lucrăm şi la nivel european pentru simplificarea cadrului de management şi control. În acest sens, am susţinut recent, împreună cu mai mulţi miniştri din UE, un demers al Franţei de conştientizare a Comisiei. Am pledat pentru flexibilitate, simplificare şi o cooperare mai bună pentru accelerarea absorbţiei în toate statele membre", a mai punctat şeful diplomaţiei.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Actualitatea Reprezentanţei

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea Consiliului Afaceri Externe

20.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 20 ianuarie 2020, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, desfășurată la Bruxelles. Agenda reuniunii a avut ca puncte principale de discuție: regiunea Sahel și diplomația climatică, iar dejunul de…

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe

10.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat vineri, 10 ianuarie 2020, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe, convocată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate/Vicepreședinte al Comisiei…