România

Colaborare româno-turkmenă în combaterea terorismului, traficului de droguri şi crimei organizate

România şi Turkmenistan, prin vocile celor doi preşedinţi, Traian Băsescu, şi respectiv, Gurbangulî Berdîmuhamedov, au decis extinderea colaborării în combaterea extremismului, terorismului, traficului de droguri şi crimei organizate, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedinţii celor două ţări şi-au exprimat sprijinul privind diversificarea surselor de aprovizionare şi rutelor de transport energetic ca precondiţie esenţială pentru asigurarea securităţii energetice la nivel regional şi global şi au convenit să continue dezvoltarea parteneriatului energetic reciproc avantajos.

Părţile au subliniat importanţa acordată livrărilor de gaze naturale turkmene în direcţia europeană, inclusiv prin proiectele prioritare pentru România, Nabucco şi AGRI.

"În mod particular, au convenit întărirea cooperării bilaterale în perspectiva intensificării relaţiilor UE-Turkmenistan, sporirii rolului şi prezenţei UE în Asia Centrală, în contextul mai amplu al strategiei UE pentru regiune. Ambele părţi au fost de acord în ceea ce priveşte necesitatea continuării cooperării şi sprijinului reciproc, în special în cadrul organizaţiilor internaţionale, cu scopul promovării păcii şi securităţii internaţionale. Ambii şefi de stat au condamnat cu fermitate terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă şi au exprimat interesul privind consolidarea cooperării în lupta împotriva tuturor ameninţărilor la adresa securităţii regionale şi internaţionale", se mai arată în comunicatul citat.

De asemenea, cei doi preşedinţi au subliniat importanţa extinderii cooperării în mai multe domenii, precum industria IT, construcţii şi infrastructură, transporturi, managementul apei, agricultură, exprimându-şi disponibilitatea şi pentru intensificarea relaţiilor în educaţie şi cultură.

Traian Băsescu şi omologul turkmen au convenit, totodată, să intensifice cooperarea între România şi Turkmenistan în proiecte regionale de interes reciproc, în zonele Mării Negre şi Mării Caspice.

Pentru atingerea acestor obiective, cei doi şefi de stat au decis să mandateze guvernele lor să elaboreze un plan de acţiune privind implementarea Declaraţiei comune la nivel înalt din 2009.

În prezenţa celor doi preşedinţi, au fost semnate la Palatul Cotroceni următoarele documente: un Memorandum de înţelegere privind cooperarea în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, Protocolul celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale româno-turkmene de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică, Protocolul de cooperare în domeniul transporturilor maritime şi infrastructurii portuare între Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" SA Constanţa, România şi Serviciul de Stat pentru Transport Maritim şi Fluvial din Turkmenistan, Planul de acţiuni între Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe al Turkmenistanului în perioada 2011-2012.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Actualitatea Reprezentanţei

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea Consiliului Afaceri Externe

20.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 20 ianuarie 2020, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, desfășurată la Bruxelles. Agenda reuniunii a avut ca puncte principale de discuție: regiunea Sahel și diplomația climatică, iar dejunul de…

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe

10.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat vineri, 10 ianuarie 2020, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe, convocată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate/Vicepreședinte al Comisiei…