România

T. Băsescu a convenit cu M. Lupu ca planul de acţiune pentru aplicarea Parteneriatului strategic să fie elaborat în scurt timp

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că a stabilit, împreună cu preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, să fie elaborat în cel mai scurt timp planul de acţiune pentru punerea în aplicare a declaraţiei privind Parteneriatul strategic pentru integrare europeană.

"Cu domnul preşedinte am abordat, practic, toată gama de probleme politice, interne şi externe. Mesajul nostru către domnul preşedinte şi către partidele din Alianţă este că ne dorim o alianţă cât mai solidă, care să garanteze evoluţia spre Europa a Republicii Moldova. Am stabilit, împreună cu domnul preşedinte, că în cel mai scurt timp va trebui să elaborăm planul de acţiune pentru a pune în aplicare declaraţia privind Parteneriatul strategic pentru integrare europeană dintre România şi R. Moldova, declaraţie semnată între mine şi preşedintele Ghimpu, la acel timp", a spus preşedintele Traian Băsescu, la finalul convorbirilor oficiale cu Marian Lupu.

El a precizat că discuţiile cu Lupu au fost unele foarte bune, care se înscriu în tradiţia dialogului dintre Bucureşti şi Chişinău din ultimii doi ani.

"Să sperăm că vom consolida această tradiţie şi, mai ales, s-a mai creat un lucru, poate extrem de important pentru relaţia româno-moldoveană, şi anume că ceea ce stabilim se întâmplă. Am convingerea că vom continua acest mod de lucru în relaţia bilaterală", a punctat Băsescu.

Potrivit acestuia, în cadrul discuţiilor au fost abordate şi priorităţile R. Moldova cu UE, şeful statului reiterând sprijinul României pentru parcursul european al ţării vecine.

"L-am asigurat pe domnul preşedinte Lupu de tot sprijinul nostru, atât pentru acordul de liberă circulaţie, acordul privind vizele, pentru acordul aprofundat privind crearea unui spaţiu economic european, pentru începerea negocierilor în vederea unui acord de asociere. Nu în ultimul rând, am abordat priorităţile în relaţia bilaterală şi ele s-au aşezat în sectorul energetic în mod deosebit, proiectele de interconectare a reţelelor noastre energetice şi a reţelelor de transport gaze. De asemenea, am avut discuţii în ceea ce priveşte utilizarea banilor alocaţi prin Parteneriatul Estic", a conchis Băsescu.

Preşedintele Băsescu a mai afirmat că importantă în acest moment este şi valorificarea ajutorului nerambursabil pe care ţara noastră l-a acordat Republicii Moldova.

"Sigur că la ultima întâlnire la nivel de şef de stat s-au pus în aplicare cam toate cele stabilite, fie că vorbim de legea legată de micul trafic de frontieră, de legislaţii bilaterale, de adoptarea legii de către România şi R. Moldova cu privire la ajutorul nerambursabil şi multe altele. Important este acum să valorificăm cu prioritate ajutorul nerambursabil pentru R. Moldova prin proiecte fezabile şi aprobate după standardele europene. Sper ca Guvernele celor două ţări să reacţioneze rapid", a spus şeful statului român.

La rândul său, Marian Lupu a mulţumit pentru sprijinul financiar acordat de statul român.

"Sunt mai mult ca sigur că în cadrul acestei vizite se va pune în discuţie colaborarea strategică dintre ţările noastre şi vom trage anumite traiectorii pentru consolidarea şi diversificarea acestei colaborări", a afirmat şeful statului moldovean.

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, efectuează, joi şi vineri, o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu.

Vizita lui Marian Lupu are loc la un an de la cea a predecesorului său, Mihai Ghimpu, care a semnat cu Traian Băsescu, la 27 aprilie 2010, instituirea unui parteneriat strategic între cele două ţări pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Tot atunci, a fost semnat şi acordul prin care România se angajează să acorde un ajutor financiar nerambursabil Republicii Moldova de 100 milioane de euro, pe parcursul a patru ani.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Actualitatea Reprezentanţei

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea Consiliului Afaceri Externe

20.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 20 ianuarie 2020, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, desfășurată la Bruxelles. Agenda reuniunii a avut ca puncte principale de discuție: regiunea Sahel și diplomația climatică, iar dejunul de…

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe

10.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat vineri, 10 ianuarie 2020, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe, convocată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate/Vicepreședinte al Comisiei…