Actualitatea europeană

Să facem mai mult pentru stabilitatea zonei euro

"Suntem hotărâţi să luăm toate măsurile care se impun şi să acţionăm astfel cum este necesar pentru a asigura stabilitatea zonei euro. În ultimii doi ani am luat măsuri pentru depăşirea crizei, însă provocările economice imediate sunt atât de grave încât trebuie să facem mai mult. Toţi liderii sunt de acord cu aceasta", a declarat Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, după reuniunea la nivel înalt a zonei euro din 23 octombrie.

Șefii de stat sau de guvern din zona euro au convenit asupra obiectivelor şi au conturat strategia. Aceştia vor încheia lucrările în cadrul reuniunii la nivel înalt a zonei euro din 26 octombrie.

Preşedintele Van Rompuy a precizat cele cinci fronturi pe care lucrează zona euro în cadrul strategiei cuprinzătoare:
- acţiuni din partea tuturor guvernelor pentru a asigura finanţe publice sustenabile şi pentru a consolida creşterea economică. Aceasta înseamnă respectarea integrală a obiectivelor fiscale convenite şi accelerarea reformelor structurale. "Începând din acest moment şi până pe 26 octombrie câţiva membri ai Consiliului European vor trebui să îşi convingă colegii ca ţara lor să pună integral în aplicare măsurile promise", a menţionat Herman Van Rompuy;

- conlucrarea cu sectorul privat în vederea identificării unei soluţii pentru a îmbunătăţi sustenabilitatea ca parte a noului program pentru Grecia;

- o protecţie suficientă împotriva contagiunii prin maximizarea resurselor Fondului european de stabilitate financiară (FESF) fără a extinde valoarea garanţiilor pe care se bazează acesta. "Mai multe opţiuni sunt în curs de examinare", a precizat preşedintele Van Rompuy;

- reinstaurarea încrederii în sectorul bancar european printr-un sistem coordonat pentru recapitalizarea băncilor şi pentru îmbunătăţirea finanţării lor. Acordul miniştrilor de finanţe va fi finalizat în cadrul Consiliului European din 26 octombrie;

- o mai bună guvernanţă şi o mai bună integrare a zonei euro. Pe termen scurt: îmbunătăţirea organizării şi consolidarea monitorizării fiscale şi economice; pe termen mediu: o mai mare convergenţă economică, mecanisme de aplicare mai eficiente şi, în cele din urmă, aprofundarea integrării fiscale.

"Toate cele cinci elemente sunt interconectate. Atât din punct de vedere tehnic, cât şi politic acestea formează un singur pachet. Sunt necesare în continuare lucrări. De aceea vom lua decizii în cadrul reuniunii la nivel înalt a zonei euro care va urma acestei reuniuni", a conchis Herman Van Rompuy.

Informaţii suplimentare:
Observaţii ale lui Herman Van Rompuy în urma reuniunii la nivel înalt a zonei euro (pdf)
Difuzarea conferinţei de presă pe internet

 

Sursa CONS, © European Union 2011

Actualitatea Reprezentanţei

Participarea Ministrului pentru afaceri europene, George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

15.10.2019

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat, la Luxemburg, la 15 octombrie 2019, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, organizată de către Președinția finlandeză a Consiliului UE. Principalele subiecte abordate la reuniune au vizat…

Participarea ministrului justiției, Ana Birchall, la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (Justiție)

07.10.2019

Ana Birchall: Temele dezbătute în cadrul Consiliului JAI prezintă un interes deosebit din perspectiva consolidării spațiului de libertate, securitate și justiție al UE, a continuării discuțiilor inițiate de Președinția română și a creșterii…