Actualitatea europeană

Lupta împotriva consumului de tutun: Comisia Europeană lansează o campanie paneuropeană

Bruxelles, 16 iunie 2011 – „Ex-fumătorii sunt de neoprit” este sloganul campaniei paneuropene lansată azi de către comisarul european pentru sănătate şi consumatori, John Dalli.

Consumul de tutun este cauza individuală cea mai importantă a îmbolnăvirilor evitabile în Uniunea Europeană şi se estimează că este cauza decesului a peste 650 000 de peroane anual în Uniunea Europeană. Una din trei persoane fumează. Campania lansată azi, care va dura 3 ani, va fi centrată pe efectele pozitive ale abandonării fumatului şi va utiliza o combinaţie coordonată de publicitate, medii de socializare în masă, evenimente şi instrumente practice pentru a o face cunoscută fumătorilor şi a-i ajuta să abandoneze fumatul.

„Ex-fumătorii sunt de neoprit”

Campania vizează fumătorii cu vârste între 25 şi 34 de ani, reprezentând aproape 28 de milioane de persoane din UE. Campania urmărește să evidenţieze beneficiile pe care le pot obţine fumătorii prin abandonarea fumatului şi utilizează ex-fumătorii şi succesele lor în abandonarea fumatului drept model pentru a-i inspira pe cei care doresc să abandoneze fumatul. De asemenea, campania oferă fumătorilor un ajutor practic în efortul lor de a abandona fumatul prin intermediul platformei inovatoare „iCoach”.

Primul an al campaniei vizează dezvoltarea şi însușirea conceptului. Anii următori vor fi dedicaţi răsplătirii ex-fumătorilor: beneficii fizice, personale şi chiar financiare de care cineva se poate bucura când devine ex-fumător. O atenție specială va fi acordată unor grupuri specifice, cum ar fi femeile şi persoanele cu statut socio-economic precar. Aceasta va asigura că mesajul „Ex-fumătorii sunt de neoprit” va fi adaptat în funcție de audienţele naţionale şi grupurile demografice şi va ajunge în toate colţurile UE.

La lansarea campaniei, comisarul Dalli a afirmat: «Tinerii încep să fumeze deoarece sunt induși să creadă că este şic; ei continuă să fumeze deoarece tutunul generează dependenţă; iar peste 650 000 de persoane decedează anual în UE din cauza fumatului, deoarece tutunul este foarte toxic. Autorităţile publice au partea lor de responsabilitate în a ajuta cetăţenii să scape de dependenţă şi să reducă astfel decesele şi îmbolnăvirile evitabile. Acesta este obiectivul campaniei „Ex-fumătorii sunt de neoprit”. Sunt încrezător că această campanie va ajuta fumătorii să înţeleagă că au multe de câştigat prin abandonarea fumatului».

Ce este „iCoach”

Campania „Ex-fumătorii sunt de neoprit” are ca element component un instrument eficace menit să ajute fumătorii să abandoneze fumatul. „iCoach” este o platformă digitală de instruire în privinţa unor probleme de sănătate, cu acces gratuit, disponibilă în toate limbile oficiale ale UE. Spre deosebire de alte instrumente digitale dedicate problemelor de sănătate, „iCoach” vizează şi persoanele care nu doresc să abandoneze fumatul, precum şi pe cele care au un risc mare de reluare a obiceiului de a fuma.

Implicarea continuă a UE

Primul act legislativ din UE menit să limiteze consumul de tutun a fost introdus în anii ’80. De atunci, legislaţia şi politicile UE s-au dezvoltat continuu în domeniile reglementării produselor, publicităţii şi protejării persoanelor de fumatul pasiv, precum şi în domeniile prevenirii consumului de tutun, creşterii gradului de conștientizare şi sprijinirii abandonării consumului de tutun.

Această abordare a UE cuprinde, începând cu 2002, campanii paneuropene de creştere a gradului de conştientizare.

Prima campanie paneuropeană menită să crească gradul de conştientizare, finanţată de Comisie, intitulată „Îndrăzniţi să spuneţi nu”, s-a derulat în perioada 2002 – 2004.

Campania „HELP”, care s-a derulat între 2005 și 2010, a vizat descurajarea fumatului, abandonarea fumatului şi fumatul pasiv, avându-i ca subiecţi-ţintă în special pe tinerii europeni cu vârsta între 15 şi 25 de ani.

Noua campanie „Ex-fumătorii sunt de neoprit” reprezintă un progres natural şi comută mesajul principal de la pericolele generate de fumat, la avantajele abandonării fumatului.

Rămân multe de făcut

În pofida progreselor anterioare, o treime din europeni continuă să fumeze în mod regulat, înregistrându-se în continuare multe decese din cauza îmbolnăvirilor cauzate de fumat. Acestea nu reprezintă doar o tragedie umană, ci şi o preocupare socio-economică şi de sănătate majoră, deoarece împovărează în plus sistemele de sănătate publică şi privează Europa de forţa de muncă necesară pentru a impulsiona competitivitatea.

Pentru mai multe informaţii:

Lupta împotriva consumului de tutun în UE

MEMO/11/349

Campania „Ex-fumătorii sunt de neoprit”

www.exsmokers.eu

MEMO/11/405

Actualitatea Reprezentanţei

Participarea Ministrului pentru afaceri europene, George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

15.10.2019

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat, la Luxemburg, la 15 octombrie 2019, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, organizată de către Președinția finlandeză a Consiliului UE. Principalele subiecte abordate la reuniune au vizat…

Participarea ministrului justiției, Ana Birchall, la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (Justiție)

07.10.2019

Ana Birchall: Temele dezbătute în cadrul Consiliului JAI prezintă un interes deosebit din perspectiva consolidării spațiului de libertate, securitate și justiție al UE, a continuării discuțiilor inițiate de Președinția română și a creșterii…