Actualitatea europeană

Regiunea Dunării pe calea către secolul XXI

La 13 aprilie, Consiliul Afaceri Generale a aprobat Strategia UE pentru regiunea Dunării, care are drept obiective dezvoltarea potențialului economic al unei zone care se caracterizează prin cel mai internaţional bazin hidrografic din lume şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu din acesta.

,,Acest lucru înseamnă că una dintre priorităţile Preşedinţiei ungare a fost îndeplinită”, a declarat János Martonyi, ministrul de externe ungar şi preşedintele Consiliului Afaceri Generale, adăugând că ,,impresia lăsată de discuţia din această dimineaţă a fost că fiecare stat membru este interesat de această strategie, de punerea în aplicare cu succes a acestei strategii. Nu numai acele ţări care sunt direct implicate, dar şi cele care realizează că este vorba de interesul întregii Europe.”

Strategia cuprinde un plan de acțiune detaliat axat pe patru teme:

  • Conectarea regiunii Dunării
  • Protejarea mediului în regiunea Dunării
  • Dezvoltarea prosperității în regiunea Dunării
  • Consolidarea regiunii Dunării (de exemplu, accelerarea capacității şi cooperării instituționale în scopul promovării securității şi al combaterii criminalității organizate).

În afară de cele opt state membre participante, Germania, Austria, Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, Slovenia, România şi Bulgaria, sunt implicate în strategie şi cele patru ţări din Balcanii de Vest, Ucraina şi Moldova - şi aceasta rămâne deschisă celorlalţi parteneri din regiune

Această strategie este a doua strategie macroregională a UE, urmând Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice.
,,Multe alte ţări doresc să urmeze acest model pentru a elabora strategii de dezvoltare macroregională”, a mai afirmat ministrul Martonyi.

Punerea în aplicare a acestei noi strategii începe imediat.

Pentru informații suplimentare:
Comunicat de presă
Difuzarea conferinţei de presă pe internet

 

sursa CONS, © Fotolia.com


Actualitatea Reprezentanţei

Participarea Ministrului pentru afaceri europene, George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

15.10.2019

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat, la Luxemburg, la 15 octombrie 2019, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, organizată de către Președinția finlandeză a Consiliului UE. Principalele subiecte abordate la reuniune au vizat…

Participarea ministrului justiției, Ana Birchall, la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (Justiție)

07.10.2019

Ana Birchall: Temele dezbătute în cadrul Consiliului JAI prezintă un interes deosebit din perspectiva consolidării spațiului de libertate, securitate și justiție al UE, a continuării discuțiilor inițiate de Președinția română și a creșterii…