Centrul de presă

Un tei secular din România premiat la Bruxelles

Teiul din localitatea harghiteană Leliceni a câştigat primul concurs european „Arborele anului în Europa” şi a fost premiat la data de 25 mai, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul central al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN) de la Bruxelles. Acest eveniment a avut loc în contextul seriei de evenimente dedicate Săptămânii Protecţiei Mediului de la Bruxelles, care se desfăşoară în perioada 24-27 mai. Premiul constă într-un trofeu realizat de un artist din Cehia.

Teiul din Leliceni a fost desemnat, în luna martie a acestui an, Arborele European al Anului, după ce a primit cele mai multe voturi – peste 20,000 - în cadrul competiţiei European Tree of the Year, organizată de Fundaţia Cehă pentru Parteneriat de Mediu (http://www.treeoftheyear.org/ ). Teiul din Leliceni a concurat cu platani din Ungaria şi Bulgaria şi stejari din Republica Cehă şi Slovacia.

Scopul promovat al concursului a fost acela de a identifica „cel mai iubit arbore" din Europa şi de a atrage atenţia publicului larg asupra patrimoniului natural local şi a necesităţii protejării mediului. Vârsta şi aspectul nu sunt singurele detalii care au contat  în concurs – legenda şi istoria arborelui au fost la fel de importante.

De asemenea, copacul a câştigat, în 2010, competiţia naţională Arborele Anului în România, organizată de Fundaţia pentru Parteneriat (www.repf.ro).

Informatii suplimentare

Teiul din Leliceni, jud. Harghita, are 500 de ani, măsoară 20 de metri înălţime şi are 390 centimetri circumferinţa trunchiului.  

Teiul a fost plantat în prima parte a anilor 1500. În memoria oamenilor locului, copacul a fost perceput dintotdeauna ca un arbore singuratic, care a străjuit biserica din localitate. De-a lungul secolelor, povestea teiului merge mână în mână cu destinul oamenilor şi cu istoria locului. A fost martorul invaziei tătarilor şi a altor evenimente importante, supravieţuind catastrofelor naturale care au marcat locul.

Arborele este un important simbol al regiunii. În anul 1992 a fost declarat monument al naturii, conform Registrului monumentelor judeţului Harghita. 

 

Actualitatea Reprezentanţei

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea Consiliului Afaceri Externe

20.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 20 ianuarie 2020, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, desfășurată la Bruxelles. Agenda reuniunii a avut ca puncte principale de discuție: regiunea Sahel și diplomația climatică, iar dejunul de…

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe

10.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat vineri, 10 ianuarie 2020, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe, convocată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate/Vicepreședinte al Comisiei…