Centrul de presă

Participarea ministrului Teodor Baconschi la CAG

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a participat astăzi, 21 februarie 2011, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG), desfăşurată la Bruxelles.

Principalele subiecte discutate au vizat pregătirea Consiliului European din 24-25 martie 2011 şi viitorul politicii de coeziune. De asemenea, Preşedinţia ungară a informat asupra modului în care vor fi implementate deciziile şi orientările Consiliului European din 4 februarie 2011 pentru respectarea termenelor asumate, precum finalizarea pieţei interne a energiei în 2014, introducerea eficienţei energetice ca şi criteriu în achiziţii publice în 2012.

La Consiliul European din 24-25 martie 2011, şefii de stat şi de guvern vor adopta deciziile privind amendarea Tratatului de la Lisabona pentru introducerea mecanismului de stabilitate economică şi vor discuta asupra consolidării guvernării şi coordonării economice în UE şi în zona euro. Totodată, liderii europeni vor discuta şi situaţia din vecinătatea sudică a Uniunii, prin prisma sprijinului pe care UE îl poate aduce reformelor democratice din regiune.

România se pronunţă în favoarea finalizării, la Consiliul European din martie, a unui pachet legislativ credibil privind consolidarea guvernării economice în UE. Totodată, în linie cu deciziile Consiliului European din decembrie 2010, ţara noastră susţine adoptarea deciziei finale privind modificarea limitată a Tratatului în vederea instituirii mecanismului pentru stabilitatea zonei euro. În ceea ce priveşte vecinătatea sudică a Uniunii, consideră mai mult decât oportună o dezbatere politică pe această temă la summit-ul din 24-25 martie, ţinând cont de evoluţiile din regiune.

În cadrul reuniunii, miniştrii de externe au avut o dezbatere orientativă privind perspectivele politicii de coeziune, pe baza celui de-al Cincilea Raport al Comisiei Europene privind coeziunea economică, socială şi teritorială. Totodată, au fost adoptate concluzii, în care se evidenţiază valoarea adăugată a politicii de coeziune şi contribuţia sa în atingerea obiectivelor Strategiei UE 2020.

În acest context, ministrul român a arătat că politica de coeziune este, alături de Politica Agricolă Comună, un domeniu prioritar în perspectiva negocierilor privind noul buget al UE post-2013. „Nu concepem o Europă puternică fără o politică de coeziune puternică”, a subliniat şeful diplomaţiei române.

În cadrul intervenţiei sale, ministrul Baconschi a arătat că România sprijină puternic menţinerea unei ponderi importante a politicii de coeziune în cadrul bugetului comunitar post-2013pentru a putea să îşi îndeplinească obiectivele ambiţioase şi să sprijine în mod corespunzător implementarea Strategiei Europa 2020. A apreciat, de asemenea, ca necesară transformarea politicii de coeziune pentru a creşte impactul şi eficienţa investiţiilor, mai ales printr-o programare strategică a fondurilor, prin concentrarea tematică a obiectivelor, dublată de flexibilitate la nivelul intervenţiilor şi prin simplificarea regulilor de implementare.

  

Actualitatea Reprezentanţei

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea Consiliului Afaceri Externe

20.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 20 ianuarie 2020, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, desfășurată la Bruxelles. Agenda reuniunii a avut ca puncte principale de discuție: regiunea Sahel și diplomația climatică, iar dejunul de…

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe

10.01.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat vineri, 10 ianuarie 2020, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe, convocată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate/Vicepreședinte al Comisiei…