Centrul de presă

Declaraţia de presă a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută la finalul reuniunii Consiliului European

Declaraţia de presă a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută la finalul reuniunii Consiliului European
15:00 | 29 iunie 2016 | Uniunea Europeană

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 29 iunie a.c., la Bruxelles (Regatul Belgiei), o declarație de presă, la finalul reuniunii Consiliului European.
Vă prezentăm în continuare transcrierea declaraţiei de presă:
„Bună ziua!
Am avut la această reuniune a Consiliului European o discuţie detaliată privind rezultatele referendumului din Marea Britanie, structurate pe două momente, ieri, împreună cu Premierul Cameron, iar astăzi în formatul UE 27. Rezultatul referendumului ne-a plasat într-o situaţie fără precedent în Uniunea Europeană.
Este esenţial să înţelegem că Uniunea Europeană este singura opţiune pentru menţinerea prosperităţii şi securităţii pentru cetăţenii noştri. De aceea, mi se pare extrem de relevant faptul că principalul mesaj care s-a desprins din discuţiile noastre este acela că Uniunea celor 27 de state membre trebuie să iasă întărită din această încercare.
A fost reconfirmat angajamentul comun de a păstra unitatea şi coeziunea Uniunii. Doresc să salut acest mesaj de unitate asumat de toate cele 27 de State Membre. Am subliniat că avem nevoie acum de o abordare cât mai pragmatică, care să detensioneze situaţia şi să ne permită să mergem înainte. Trebuie să răspundem aşteptărilor cetăţenilor statelor noastre.
De aceea, am adoptat o declaraţie comună UE 27 în această dimineaţă. Salut faptul că această declaraţie conţine mesaje pe care le-am transmis şi eu în cadrul reuniunii, respectiv: Regretăm rezultatul referendumului din Regatul Unit, dar respectăm voinţa exprimată de majoritatea poporului britanic. Până când Regatul Unit părăseşte Uniunea, acesta îşi păstrează statutul de stat membru, cu toate drepturile şi toate obligaţiile.
Vreau să subliniez acest aspect, ca să fie foarte clar tuturor - Regatul Unit va respecta în această perioadă libertatea de circulaţie a cetăţenilor şi drepturile lucrătorilor europeni. Acest lucru mi-a fost confirmat în mod direct de către Premierul Cameron.
Asigur, astfel, comunitatea românească care locuieşte şi lucrează în Marea Britanie că România va urmări, în negocieri, cu maximă prioritate apărarea intereselor acesteia.
În privinţa procedurii de retragere a Marii Britanii, conform articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene, am convenit cu toţii că este necesară derularea acestui proces de o manieră predictibilă.
O notificare ar aduce clarificările necesare în avantajul atât al Uniunii Europene, cât şi al Marii Britanii.
Un alt aspect asupra căruia am căzut de acord a fost acela că nu vor exista negocieri înainte ca această notificare să se producă.
Salut, de asemenea, că există voinţa politică a liderilor europeni ca Marea Britanie să rămână un partener cât mai apropiat al Uniunii Europene. Pentru România, care are un Parteneriat Strategic cu Marea Britanie, acest aspect prezintă o relevanţă deosebită.


Astăzi, noi, liderii europeni, am reconfirmat că Uniunea Europeană rămâne cadrul nostru comun de acţiune. Pentru că nu trebuie să uităm că Uniunea este un proiect destinat păcii, securităţii şi prosperităţii pe continentul nostru.
Acesta a fost şi mesajul pe care l-am transmis în numele României. Suntem un stat care a acţionat dintotdeauna pentru o Uniune puternică, capabilă să răspundă atât aşteptărilor cetăţenilor săi, cât şi provocărilor din exterior.
Am subliniat, în egală măsură, că este necesară o reflecţie aprofundată privind îmbunătăţirea modelului european, astfel încât să devină mai eficient, mai transparent şi mai apropiat de cetăţeni.
În opinia mea, recâştigarea încrederii cetăţenilor europeni în proiectul european este esenţială pentru continuarea şi durabilitatea acestuia. Nu putem să construim o Europă care să nu fie în avantajul şi pe înţelesul cetăţenilor noştri.
Vreau să vă mai informez că am adoptat concluzii ale Consiliului European şi pe alte teme importante ale agendei curente, precum gestionarea fenomenului migraţiei, aspecte economice şi chestiuni ce ţin de relaţiile externe ale Uniunii Europene.
În discuţia pe tema Acordului Economic şi Comercial Uniunea Europeană-Canada (CETA), am reiterat importanţa eliminării obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români, pentru a putea beneficia pe deplin de prevederile acestui acord.
În cadrul discuţiilor legate de relaţiile externe ale Uniunii Europene şi având în vedere apropierea Summitului NATO de la Varşovia din luna iulie, am semnalat importanţa consolidării cooperării Uniunea Europeană-NATO, pe fondul ameninţărilor comune cu care ne confruntăm.
De asemenea, vreau să informez opinia publică, că a fost prezentată Strategia Globală pentru politica externă şi de securitate a Uniunii Europene.
Consider că în contextul marcat de rezultatul negativ al referendumului din Marea Britanie, prezentarea Strategiei Globale a Uniunii Europene transmite un mesaj puternic că Uniunea funcţionează şi că statele ei membre pot ajunge la un consens pe chestiuni importante chiar şi în vremuri dificile. Acum atenţia noastră trebuie canalizată pe implementarea eficientă a acestei strategi.
Vă mulţumesc!”

Întrebări din partea reprezentanţilor mass-media:
Jurnalist: „Pentru România, care este pasul următor, care este strategia, domnule Preşedinte? Veţi crea o echipă specială care va analiza această situaţie şi poziţia României în negocierile privind ieşirea Marii Britanii din UE?”
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: „Eu am spus și săptămâna trecută, vineri, că acum este momentul să ne concentrăm și pe ceea ce urmează, dar și pe ceea ce urmează în România. Și am spus că este nevoie de un nou proiect de țară post-aderare. Nu s-a realizat în preajma anului 2007, nu s-a realizat nici mai târziu. Sigur, acum ne pregătim să serbăm 10 ani de la aderare și iată că, abia acum, începem să ne punem problema, și bine că ne-o punem și acum, de elaborare a unei strategii post-aderare. Evident, în condițiile date, această strategie trebuie să țină cont de ceea ce se întâmplă acum. Este o modificare semnificativă în geometria și arhitectura Uniunii faptul că Marea Britanie părăsește Uniunea și va trebui să ținem cont de acest lucru și va trebui să identificăm modalitățile cele mai bune de abordare a acestei chestiuni. Și, da, la începutul săptămânii viitoare, intenționez să invit, în același format ca vinerea trecută, pe liderii politici, pe Prim-ministru, pe Guvernatorul Băncii Naționale, pentru a avea o rundă de consultări și pentru a vedea care este maniera optimă de a abordare în această etapă.

Jurnalist: „Să ieșim un pic din Brexit… și v-aș întreba pentru că Președinția slovacă vine imediat, o țară din est. Ați avut convorbiri bilaterale, că înțelegem că ei vor să pună pe agendă subiectul pe care îl știm și ne este drag tuturor, cel al Schengen-ului? Pentru că, așa cum știți, este acum în discuție legat de securizare a frontierelor externe, împreună cu Bulgaria și România, care se comportă ca state Schengen”.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: „Chestiunea Schengen este permanent pe agenda tuturor discuțiilor pe care le avem, și bilaterale, și multilaterale, și chiar astăzi am avut discuții cu lideri relevanți pe această temă în marja întâlnirilor informale. Nu pot să intru acum în detalii, dar există semne că lucrurile s-ar putea mișca. Ar fi, sigur, foarte bine pentru România, dar, repet, ar fi foarte bine și pentru restul spațiului Schengen, și aici vorbesc doar în numele României. România nu numai că acționează ca un membru de facto, România este o piesă importantă în securitatea și în siguranța în întreaga regiune. Este clar că noi ne-am făcut temele, este clar că suntem nu doar capabili, ci suntem deja obișnuiți să păstrăm nu numai siguranța cetățenilor, dar să păstrăm întreaga țară sigură și cred că, în acest sens, aderarea României la Schengen ar fi un real câștig și ar reprezenta un semnal puternic că Uniunea și Schengen vor realmente să își consolideze granițele exterioare.
Vă mulțumesc! Vă doresc o zi bună!”

Expoziție ”Educația și Memoria Holocaustului în România”

08.02.2017

Reprezentanța Permanentă a României la Uniunea Europeană și Ambasada României în Belgia, în cooperare cu vicepreședintele grupului S&D din Parlamentul European Victor Boștinaru, au organizat la 8 februarie 2017, la Bruxelles, sub egida Președinției române a …

Un nou program de stagiu - Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) - Programul Junior Professionals in Delegation (JPD)

16.12.2016

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate (Înaltul Reprezentant) şi Comisia Europeană (Comisia) au decis să instituie un regim succesor al programului Junior Experts in Delegation (JED) pentru a continua să atragă specialişti…